Limbă cu măsline

Limba cu măsline este un preparat pentru adevărații gurmanzi, care apare pe mese mai ales în pragul sărbătorilor.

Limba este un mușchi fin și fără grăsime. Rețeta de limbă cu măsline este perfectă indiferent dacă o servim rece, ca aperitiv, sau caldă, ca fel principal.

Când vine vorba de limba de vită, aceasta este o sursă importantă de proteine. În 100 de grame de limbă de vită se regăsesc 17,18 grame de proteine. Conține, de asemenea, și minerale importante, printre care fier, calciu și fosfor.

Limba cu măsline se pregătește simplu, însă este nevoie de puțină răbdare. Iată pașii:

  1. Într-o tigaie încingem uleiul și adăugăm ceapa și usturoiul, până ce se înmoaie.
  2. Adăugăm și pulpa de roșii și lăsăm câteva minute.
  3. Turnăm apa și așteptăm până începe să fiarbă.
  4. După ce compoziția dă într-un clocot, punem și vinul.
  5. Punem în tigaie limbile feliate, condimentăm (având grijă la sare, pentru că măslinele pe care le vom adăuga vor fi deja sărate).
  6. După ce mâncarea fierbe cam 10 minute, adăugăm și măslinele.
  7. Mai lăsăm să fiarbă totul cu un capac deasupra aproximativ un sfert de oră.
  8. Dacă mai este nevoie, mai adăugăm sare și piper.
  9. Mâncarea este gata și poate fi servită alături de orez, piure sau paste.