Cartofi noi copți cu unt

Preparare

Cartofi noi copți cu unt – o rețetă care nu te solicită mult, se face din 2 ingrediente mari și late și e mai mult ca perfectă pentru orice masă! Poți să îi consideri o mâncare de sine stătătoare pentru zilele în care nu vrei să mănânci carne. Sunt o garnitură perfectă pentru orice tip de friptură, pește etc.

Preîncălzește cuptorul.

Spală cartofii bine și dă-i la fiert 2-3 minute (ca să reduci pe cât posibil timpul pe care îl vor petrece la cuptor).

Apoi scurge-i bine de apă și pune-i într-un vas de yena.

Presară deasupra sare și piper, după gust (da, sigur că mai poți adăuga și alte condimente, aceasta este doar varianta de bază). Pune untul deasupra, astfel încât să acopere fiecare cartof în parte (chiar poți să îi ungi pe fiecare în parte cu unt sau poți turna direct untul topit).

Dă cartofii la cuptor la temperatură mare până când se pătrund (5-10 minute) și fac o crustă aurie și crocantă.

Scoate-i din cuptor și servește-i fierbinți, alături de o friptură suculentă sau niște salată proaspătă.

Alte rețete de cartofi la cuptor:

Cartofi quatro formaggi

Cartofi la cuptor cu bacon, cașcaval și mărar

Cartofi gratinaţi cu ciuperci