Varicocelul la adolescenți: Cum apare și cum să îl gestionăm corect

Varicocelul reprezintă o dilatație anormală a venelor care se găsesc în cordonul spermatic, din sacul scrotal, similară cu varicele de pe picioare. Această afecțiune apare atunci când valvele venoase din cordonul spermatic nu funcționează corect, ceea ce duce la acumularea de sânge în venele respective și la dilatarea acestora. Varicocelul poate provoca disconfort sau durere în zona scrotului și poate afecta fertilitatea masculină.[2] Deși poate apărea la orice vârstă, este mai frecvent diagnosticat la adolescenți. Care sunt cauzele sale, dar și ce opțiuni de tratament există îți vom spune în rândurile de mai jos. 

Cum apare varicocelul?

Varicocelul este o afecțiune caracterizată de dilatarea anormală a venelor testiculare, care apare atunci când valvele din interiorul acestor vene nu funcționează corect. Aceasta duce la stagnarea sângelui în venele respective, ceea ce cauzează dilatarea și îngroșarea lor, fenomen cunoscut sub denumirea de varicocel. Procesul fiziopatologic al varicocelului este legat de disfuncția valvelor venoase, care împiedică sângele să curgă în mod normal, permițându-i să se reverse în venele testiculare. Cauza sa exactă nu este cunoscută.[1]

În adolescență, prevalența varicocelului variază de obicei între 10-15%. De asemenea, s-a observat o prevalență crescută a varicocelului la rudele de gradul I (în special frații) ale pacienților cu varicocel cunoscut.[2]

În fazele incipiente, varicocelul poate fi asimptomatic și dificil de depistat. Cu timpul, pot apărea simptome precum durere sau disconfort testicular, asimetrie testiculară sau prezența unei mase palpabile în scrot. În majoritatea cazurilor, este afectat testiculul stâng, dar există și cazuri, mai rare, în care sunt afectate ambele testicule. Este important să se acorde atenție acestor simptome și să se solicite evaluarea medicală.[1]

Impactul asupra fertilității este un aspect important asociat varicocelului. Deși nu toți adolescenții cu varicocel vor avea probleme de fertilitate, aceasta poate afecta producția de spermă și poate duce la infertilitate în anumite cazuri.[1][2]

Când și cum se tratează varicocelul la adolescenți?

Varicocelul la adolescenți nu necesită întotdeauna tratament, însă există situații în care acesta poate fi necesar. Durerea sau atrofierea testiculelor, de exemplu, pot indica nevoia intervenției medicale. De asemenea, din cauza posibilității ca în viitor varicocelul să ducă la probleme infertilitate, uneori tratamentul poate fi indicat chiar și în cazul absenței durerii ori a altor simptome.[2]

Există mai multe metode de tratament pentru varicocel. Chirurgia este una dintre opțiuni, putând fi efectuată fie prin metoda tradițională, fie prin metode minim invazive, cum ar fi laparoscopia. Embolizarea varicocelului este o altă metodă de tratament, care implică introducerea unui tub subțire în vena afectată pentru a bloca fluxul de sânge. Tratamentul medicamentos poate fi folosit pentru a ameliora simptomele, însă nu tratează cauza varicocelului. Decizia privind tratamentul varicocelului la adolescenți se ia în funcție de mai mulți factori, inclusiv severitatea simptomelor, impactul asupra calității vieții și riscul de infertilitate.[1][2]

Recuperarea după tratamentul varicocelului poate varia în funcție de metoda folosită. De obicei, este posibilă revenirea la activitățile normale în câteva zile după intervenție, însă poate fi necesară evitarea efortului fizic intens pentru o perioadă. Monitorizarea regulată de către medic este esențială pentru a asigura vindecarea corectă și pentru a depista la timp eventualele complicații.

Varicocelul la adolescenți este o patologie destul de frecvent întâlnită, dar care poate fi gestionată cu succes prin tratament adecvat. Este esențial ca adolescenții și părinții acestora să fie bine informați și să cunoască semnele și simptomele acestei afecțiuni pentru a putea acționa rapid și eficient. Chiar și în lipsa unor semne vizibile, controalele periodice de specialitate sunt esențiale pentru monitorizarea dezvoltării și sănătății testiculelor la adolescenți, pentru depistarea la timp a unor eventuale probleme și gestionarea corectă a acestora. 

Bibliografie:

  1. Leslie, Stephen W, et al. „Varicocele”, StatPearls Publishing, 30 May 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK448113/. Accessed 29 Sept. 2023.
  2. Thomas, et al. „Varicoceles in the Pediatric Population: Diagnosis, Treatment, and Outcomes”, Canadian Urological Association Journal, vol. 11, no. 1-2S, 16 Feb. 2017, pp. 34–34, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5332232/, https://doi.org/10.5489/cuaj.4340. Accessed 29 Sept. 2023.

Articolul Varicocelul la adolescenți: Cum apare și cum să îl gestionăm corect apare prima dată în Stiri Zilnic.