Infecția cu Clostridium difficile: cauze, simptome și tratament

Clostridium difficile este o bacterie răspunzătoare de o infecție care apare la nivelul colonului. Afecțiunea poate să prezinte simptome severe care pun viața în pericol și a fost remarcată după un tratament cu antibiotice, dar și la persoanele aflate în centre medicale pentru îngrijiri de lungă durată. Tratamentul de specialitate este necesar, uneori se poate ajunge la intervenții chirurgicale. 

Clostridioides difficile cunoscută și sub numele Clostridium difficile este un germen bacterian ce provoacă o infecție puternică. Aceasta se manifestă prin diaree severă, iar în unele cazuri poate duce la complicații grave. Infecția poate reveni, motiv pentru care este nevoie de un tratament pentru ameliorarea simptomelor, dar și pentru repopularea intestinului gros cu bacterii sănătoase. 

Ce este infecția cu Clostridium difficile?

Clostridioides difficile sau Clostridium difficileapare în literatura de specialitate și sub denumirea de C. difficile sau C. diff. În mod normal, la nivelul intestinului gros sau al colonului se regăsesc bacterii C. difficile, alături de altele. În momentul când în tractul digestiv ajung antibiotice, prescrise de medic pentru a trata alte afecțiuni diagnosticate, acestea pot perturba echilibrul, ceea ce poate conduce la apariția unor infecții. O persoană infectată cu Clostridium difficile este contagioasă, iar bacteria poate ajunge pe suprafețe și obiecte dacă igiena personală este precară. (1)

Cauzele apariției infecției cu Clostridium difficile

Bacteriile C. difficile ajung în interiorul organismului unei persoane sănătoase pe cale orală și încep să se înmulțească încă din intestinul subțire, iar când ajung în colon pot elimina toxine care afectează țesuturile de la acest nivel. Toxinele distrug celulele și determină apariția diareei apoase. 

În mediul exterior, bacteriile rezistă foarte mult, fiind capabile să se mențină în stare latentă în cele mai dure condiții. Când ajung în interiorul organismului se reactivează și determină o nouă infecție. Transmiterea infecției se face ușor în lipsa unei igiene riguroase a mâinilor. (2)

Factori de risc: 

  • vârsta peste 65 de ani;
  • administrarea unui antibiotic sau a altor medicamente;
  • spitalizare recentă sau internare într-un cămin destinat persoanelor vârstnice;
  • afecțiuni ale colonului;
  • intervenții chirurgicale în tractul digestiv;
  • chimioterapie;
  • diete restrictive prelungite sau constipație cronică;
  • sistem imunitar slăbit. (1), (2)

Simptome în infecția cu Clostridium difficile

Unele persoane pot avea infecția și nu prezintă simptome specifice. Cu toate acestea sunt purtători ai infecției și pot răspândi bacteriile. Iată simptomele moderate sesizate: 

  • diaree apoasă de cel puțin 3 ori pe zi pentru mai multe zile;
  • crampe abdominale ușoare și senzație de sensibilitate. 

În cazurile grave simptomele sunt mult mai puternice: 

  • diaree apoasă severă; 
  • deshidratare;
  • crampe abdominale puternice;
  • ritm cardiac accelerat;
  • febră;
  • greață;
  • insuficiență renală;
  • pierderea poftei de mâncare;
  • creșterea numărului de globule albe în sânge;
  • umflarea abdomenului;
  • pierdere în greutate;
  • scaune cu sânge sau puroi;
  • inflamație intestinală cu mărirea colonului și sepsis. (2), (3)

Complicații ale infecției cu Clostridium difficile

  • Deshidratare severă;
  • Insuficiență renală;
  • Megacolon toxic;
  • Perforarea intestinului. (2)

Tratamentul în infecția cu Clostridium difficile

Numai persoanele care au simptome de infecție primesc tratament. După stabilirea diagnosticului, medicul va stopa administrarea antibioticului pe care îl primeai pentru tratarea altei afecțiuni, știind că tocmai acesta a fost factorul declanșator. Totuși, vei avea de luat un alt tip de antibiotic care să te ajute cu tratarea ambelor probleme. 

Intervenția chirurgicală poate fi o opțiune dacă se ajunge la leziuni ale colonului. Prin operație se înlătură porțiunea bolnavă. 

Infecția reapare în unele cazuri, fie pentru că nu a dispărut niciodată, fie reinfectarea a avut loc cu o altă tulpină a bacteriei. Tratamentul bolii recurente are o gamă variată de opțiuni, de la administrarea unor antibiotice, terapia pe bază de anticorpi, transplant de microbiotă fecală, până la probiotice. (1), (2)

Alături de toate acestea, medicul va recomanda soluții cu electroliți, hidratare optimă, dar și o alimentație caracteristică pentru a combate efectele diareei. Introducerea alimentelor trebuie realizată treptat, în cantități mici, cu atenție sporită și fără exagerări, mai ales că și după dispariția tulburărilor intestinale poți avea în continuare dificultăți de procesare a unor alimente. 

Acest material conține informații generale despre infecția cu Clostridium difficile care nu pot înlocui un diagnostic medical avizat. Dacă ai impresia că te confrunți cu simptome asemănătoare celor prezentate aici, mergi la medic și respectă indicațiile specialistului!

Surse de informare: 

1. Clostridium difficile (C. diff) infection – https://www.nhs.uk/conditions/c-difficile/

2. C. difficile infection – https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/c-difficile/symptoms-causes/syc-20351691

3. C. diff (Clostridioides difficile) – https://www.cdc.gov/cdiff/index.html

Articolul Infecția cu Clostridium difficile: cauze, simptome și tratament apare prima dată în Stiri Zilnic.