Scrumbie prăjită

Scrumbia prăjită este un fel de mâncare ce ne aduce aminte de festivaluri și de grătare, gustul său fiind vestitorul sezonului cald.

La sfârșitul lunii aprilie și la începutul lunii mai, scrumbiile migrează în cârduri din Marea Neagră către Dunăre, pentru a depune aici icrele înainte de a se întoarce.

Scrumbia are destul de multe oase, însă gustul ei fin este deosebit de apreciat de români și nu numai, motiv pentru care se trece adeseori peste acest inconvenient. Cel mai des, scrumbia se consumă prăjită sau afumată.

În Galați, pe Faleza Inferioară a Dunării, anual are loc Festivalul Scrumbiei cu prilejul Floriilor. Acolo se mănâncă scrumbie din plin, au loc concursuri și expoziții, se susțin concerte și vin meșteri populari din toate regiunile țării.

Pentru a pregăti o scrumbie prăjită delicioasă, este nevoie de foarte puțin efort.

  1. Apa și sarea se amestecă într-un bol adânc.
  2. Se spală și se curăță bine peștele, iar apoi se lasă jumătate de oră în bolul cu apă și sare.
  3. Se pune la încins uleiul.
  4. Între timp, se bat bine ouăle.
  5. Peștele se trece prin ouă, prin făină, iar apoi se pune la prăjit la foc potrivit.
  6. După ce se rumenește, peștele este gata.
  7. Se servește cald, cu mujdei de usturoi și mămăligă.

Foto: 123rf.com