Tocăniţă cremoasă de vită cu cartofi

Preparare

Sățioasă, sănătoasă, gustoasă și ușor de făcut. O alegere clasică pentru o masă în familie, perfectă pentru serile reci de toamnă și iarnă. Să facem o tocăniță cu carne fragedă de vită și cartofi, într-un sos bun de mâncat pe pâine și alta nu!

shutterstock_460693747

  1. Într-o pungă alimentară cu fermoar, toarnă condimentele, adaugă carnea cubulețe, închide punga și scutur-o până se acoperă de condimente.
  2. Călește carnea condimentată într-o cratiță, în uleiul vegetal, timp de 5 minute. (Poți lucra în tranșe ca să nu îngrămădești carnea)
  3. Când se rumenește toată carnea, redu focul, adaugă ceapa și usturoiul feliat. Lasă la făcut, amestecând din când în când, 2-3 minute.
  4. Adaugă apa, pasta de roșii și frunzele de dafin și adu la fierbere. Dă focul mic, semi-acoperă oala și lasă la făcut 1 oră, 1 oră jumătate, verificând ocazional.
  5. Scoate frunza de dafin. Adaugă cartofii și morcovii (spălați și tăiați cubulețe) și țelina. Adu la fierbere. Acoperă și mai lasă pe foc 30-40 de minute, până când se pătrund legumele.
  6. Vrei ca tocana să nu aibă o zeamă lungă și chioară ci un sos cremos și aromat? Într-un bol, combină puțină apă cu amidonul. Pune peste o cană din zeama tocăniței, amestecă și, când se îngroașă, toarnă înapoi în oală. Amestecă și mai lasă pe foc încă 5 minute.

Gustă și mai adaugă condimente dacă simți nevoia.

shutterstock_25941691

Alte rețete delicioase cu carne de vită:

Tartar de vita

Fasole cu carne de vită şi porumb

Ciorbă de văcuţă

Foto: shutterstock