De ce să alegi un cuptor electric pentru pizza pentru afacerea ta?

Orice afacere din domeniul HoReCa de tip pizzerie, fie ea afacere de familie sau nu, necesită o serie de aprobări, o locaţie foarte bună, personal calificat şi mai ales echipamente profesionale pentru a oferi clienţilor o pizza delicioasă cu un blat pufos, sau dimpotrivă crocant. Un cuptor pizza bine ales este unul din cele mai importante echipamente într-o astfel de afacere. 

Atunci când urmează să se facă o alegere, proprietarii pizzeriilor trebuie să ştie că au mai multe opţiuni din care pot alege, şi anume cuptoare de pizza pe lemne, pe gaz sau electrice. Deşi se spune că pizza preparată la cuptorul pe lemne are un gust inconfundabil, cea preparată la cuptorul electric este la fel de delicioasă şi va corespunde nevoilor şi preferinţelor sau exigențelor clienţilor.

Pe gaz, pe lemne sau electric? Ce tip de cuptor să alegi pentru pizzeria ta?

Cuptorul pentru pizza pe gaz este foarte apreciat pentru că asigură coacerea uniformă a blatului şi intensifică gustul ingredientelor, îndeosebi în situaţia în care sunt folosite mai multe tipuri de carne. Cuptoarele pentru pizza pe gaz pot fi pe vatră, tunel şu rotative.

În altă ordine de idei, cuptoarele pentru pizza electrice sunt foarte avantajoase pentru că oferă controlul precis al temperaturii, astfel încât blatul să se coacă uniform, având capacităţi mari şi rezultate spectaculoase.

Cuptorul clasic pentru pizza, pe lemne este folosit în locaţiile în care există suficient spaţiu de depozitare pentru lemne şi în care administratorii doresc să ofere clienţilor o pizza cu un gust autentic şi deosebit. Este foarte important ca angajaţii să cunoască modul în care se foloseşte acest cuptor, pentru că nu va avea un buton de setare a temperaturii, ci angajaţii trebuie să ştie cum şi cât să facă focul astfel încât pizza să iasă perfect şi să nu se ardă.

Ce avantaje aduc cuptoarele electrice pentru pizza?

Cuptoarele electrice pentru pizza sunt eficiente şi preferate de antreprenorii care deţin o pizzerie pentru că:

  • sunt compacte fiind uşor de folosit, practice şi nu ocupă atât de mult spaţiu precum cuptoarele pe lemne;
  • pot fi alese în funcţie de mărime şi de cantitatea de pizza ce trebuie preparată. Având un design simplu, cuptoarele electrice pentru pizza sunt folosite când vine vorba de catering, evenimente şi la pizzerii, modelele variind în funcţie de capacităţi şi de nevoile antreprenorilor;
  • au două surse de căldură, sus şi jos, fiind configurate astfel încât să poată fi folosite independent;
  • sunt eficiente din punct de vedere al mecanismului de încălzire, având termostat şi încălzind până la o anumită temperatură, după care se opresc şi menţin temperatură constantă;
  • nu ard pizza pentru că angajaţii pot seta temperatura şi durată;
  • sunt disponibile în mai multe modele, din care antreprenorii îl pot alege pe cel potrivit;
  • au indicatori vizuali şi auditivi precum temperatura, timp şi progres;
  • sunt uşor de folosit şi convenabile, având panouri cu butoane de unde se pot face setările sau se poate alege un mod predefinit;
  • pot fi controlate de partea electronică;
  • dau rezultate rapide, se încălzesc foarte repede şi îşi menţin temperatură constantă.

Articolul De ce să alegi un cuptor electric pentru pizza pentru afacerea ta? apare prima dată în Stiri Zilnic.