Leche Merengada – înghețată de lapte spaniolă

Mod De Preparare

Leche Merengada este un desert clasic spaniol ce se servește vara. Este o combinație între un smoothie și o înghețată.

Cum se prepară Leche Merengada

1. Laptele se pune într-o cratiță la foc mediu. Se adaugă batonul de scorțișoară, răzătura de lămâie și zahărul tos.

2. După ce a dat în fiert, laptele se dă deoparte, se acoperă și se lasă să se răcească 30 de minute pentru ca aromele să se infuzeze.

3. Laptele răcit se transferă într-o caserolă de plastic și se dă la congelator, dacă se dorește aspectul și textură mai moale. Dacă se dorește o textură mai fermă, se lasă laptele la frigider și se amestecă la fiecare 2 ore cu o lingură.

4. Separat se face merengue-ul. Se bat albușurile cu puțină sare, până ce devin spumă. Se adaugă zahărul pudră și se continuă spumarea cu ajutorul unui mixer.

5. Cu mișcări de jos în sus se încorporează albușurile în laptele înghețat.

6. Se servește imediat decorat cu scorțișoară măcinată.

Trucuri:

Poți adăuga și alte arome: vanilie sau coajă de portocală.

Dacă dorești o variantă mai dietetică, folosește lapte semidegresat și redu cantitatea de zahăr