Prăjitura “Tăvălită cu cocos” – Lamington

Australienii îi spun “Lamington”, deoarece a lor este rețeta originală, iar noi îi spunem prăjitura tăvălită cu cocos. Oricare i-ar fi numele, este una dintre cele mai bune prăjituri de casă din lume, fără discuție! Se face mai ușor decât ai crede și are un succes de necontestat în rândul celor mari și mici deopotrivă!

Rețetă pentru “prăjitura tăvălită cu cocos”

O prăjitură de casă pe care o poți pregăti rapid din doar câteva ingrediente. Cunoscută în toată lumea, sub mai multe denumiri, prăjitura tăvălită cu cocos se face în doar câțiva pași.

Prăjitură tăvălită cu cocos

Prăjitura tăvălită cu cocos

Pentru început, preîncălzește cuptorul la treaptă mare.

Într-un vas mare, bate ouăle cu ajutorul unui mixer. Adaugă, treptat, zahărul și vanilia, până obții un amestec omogen și fin. Toarnă treptat, făina și praful de copt, amestecând ușor și cu gesturi largi cu o spatulă.

Când s-a omogenizat, toarnă untul (topit și lăsat la temperatura camerei) și amestecă. Pune compoziția într-o tavă care nu se lipește și dă la cuptor 25 de minute. Lasă pandișpanul la răcit și apucă-te de glazură. Topește untul ușor într-o cratiță, toarnă laptele și amestecă. Cerne zahărul și pudra de cacao, amestecă încet până începe să se îngroașe glazura.

Spre final, adaugă esența de rom. Lasă un pic la răcit glazura. Între timp taie pandișpanul în cubulețe. Înfige, pe rând, o furculiță în fiecare cub în parte, înmoaie bine în glazură până se acoperă uniform, scurge excesul și dă prin nuca de cocos.

Lasă prăjitura tăvălită cu cocos la răcit bine înainte de servire.